fbpx
, , ,

CCR a hotărât ca cei 843 de foști parlamentari să rămână cu pensiile speciale.

CCR a hotărât ca cei 843 de foști parlamentari să rămână cu pensiile speciale.

Curtea Constituţională a României a constatat, astăzi, că, indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare, iar prin retragerea şi eliminarea sa fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit, informează instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

Cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct. 2, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I din Legea 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii 192/2023.

De asemenea, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. II din Legea 192/2023 sunt neconstituţionale.

Tot marţi, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 192/2023 este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă.

„În esenţă, Curtea a reţinut că abrogarea dispoziţiilor legale care instituiau indemnizaţia pentru limita de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privinţa stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competenţa constituţională de a elimina pentru viitor indemnizaţia pentru limita de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art. 69 din Constituţie referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor nu a fost încălcat”, se precizează în comunicat.

În acelaşi timp, Curtea a mai observat că indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare.

„Având în vedere că această indemnizaţie se acordă, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reţinut că principiul securităţii juridice protejează dreptul legal al deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii 192/2023 la indemnizaţia pentru limita de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată. Prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limita de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei şi nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puţin a unui mandat reprezentativ”, explică judecătorii constituţionali.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) privind principiile statului de drept şi al securităţii juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii şi ale art. 44 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.

În 26 iunie, deputații și senatorii au adoptat, cu 382 voturi „pentru” și trei abțineri eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Senatorii și deputații au dezbătut în regim de urgență propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul parlamentarilor, astfel încât se elimină indemnizațiile senatorilor și deputaților.

Adoptarea proiectului de lege pe repede înainte vine în contextul în care România s-a angajat în Programul de Redresare și Reziliență PNRR să elimine pensiile speciale iar tranșele de bani depind de îndeplinirea obiectivelor asumate.

Parlamentul adoptase anul trecut un proiect de lege care elimina pensiile parlamentarilor dar o decizie a Curții Constituționale a împiedicat punerea în vigoare a legii.

Curtea Constituțională explica în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea care îi lăsa pe parlamentari fără pensii speciale că actul normativ a fost adoptat „în fapt în procedură de urgență, fără ca aceasta să fi fost cerută, iar condițiile solicitării adoptării legii în procedură de urgență sunt reglementate prin Constituție”.

Mai exact, judecătorii CCR au declarat legea neconstituțională, ceea ce a permis ca din iunie 2022 pensiile speciale ale parlamentarilor să reintre în plată.

În mai 2023 numărul pensiilor speciale ale parlamentarilor aflate în plată era de 843 de pensionari care au trecut cel puțin un mandat prin Parlament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Cele mai recente știri